Nimeni nu își poate imagina viața fără sticlă – este un exercițiu de imaginație pe care nu îl poate face niciun om al societății moderne, dar nici mintea omului antic la momentul respectiv. Sticla are astăzi atât un rol decorativ, cât și unul practic, fiind folosită în multe domenii
Sticla securizată este o sticlă procesată termic cu durabilitate mecanică și termică. Rezistența mecanică la îndoire a sticlei securizate este de 4-5 ori mai mare decât cea a unei sticle normale, iar rezistența la șocuri este impresionantă – spre exemplu, o sticlă securizată de 8 mm poate să suporte greutatea unei bile de metal de 500 grame care cade de la o înălțime de 2 m. Sticla securizată se folosește mai ales în cazurile în care securitatea și siguranța în exploatare se află pe primul loc pentru că sticla securizată nu se sparge în bucăți ca o sticlă normală, ci în cioburi foarte mici, inofensive. Întâlnim de cele mai multe ori sticla securizată în fabricarea diferitelor tipuri de uși de exterior sau interior, a vitrinelor de magazine, cabinelor de duș, pereți cortină și fațade de magazin, balustrade, acvarii și terarii, etc.